COZOROC, cozoroace, s. n. Partea dinainte a chipiului: sau a șepcii, în formă de semicerc tare, proeminentă deasupra frunții. Ridică capul și începu a cerceta zarea pe sub cozoroc. SADOVEANU, O. VI 106. Are în cap o capelă -verde, cu moațe lungi, și cozorocul îi vine tocmai la urechea stîngă. SAHIA, N. 52. Conductorul surîse iarăși, retrăgîndu-se cu degetele la cozoroc, militărește. REBREANU, R. I În cap, o șapcă de plisă neagră cu cozoroc de piele cum sînt șepcile birjărești. CARAGIALE, M. 71. ◊ (În comparații și metafore) În poieni, iarbă înflorită pînă Ea pieptul localnicilor care privesc, cu mîna cozoroc la frunte trecerea vaporului nostru. SADOVEANU, în CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 411, 1/3. Pl. și: cozorocuri (CAMILAR, N. I 352).