CREȚ¹, crețuri, s. n. (2 și) creți, s. m. 1. Buclă, cîrlionț; păr creț sau încrețit. Părul lins, cu unde albăstrui, îl poartă-n tîmple... obicei adus de pe obîrșia Ialomiței, unde nu se știa de crețuri și colțișori. DELAVRANCEA, S. 9. Părul său de aur în crețuri lungi se lasă. ALECSANDRI, P. A. 165. 2. Încrețitură la o țesătură sau la un obiect confecționat; cută, fald. Ea părea că aduce în creții rochiei ei de mătase ceva din... cochetăria balurilor la care fusese. VLAHUȚĂ, O. A. III 38. Fereastra se deschise-ncet, perdeaua se dete într-o parte și dintre creții ei apăru, frumos și palid, capul blond al unui înger. EMINESCU, N. 63. Acea mîndră și sprintenă fecioară de marmură, care s-avîntă, ageră și ușoară, sub crețurile dese ale tunicii ei spartane. ODOBESCU, S. III 55. 3. Încrețitură a pielei; zbîrcitură. O femeie slabă, cu fața plină de crețuri, intră în casă. SANDU-ALDEA, N. 227.- Pl. și: (3) crețe (GOGA, C. P. 8).