CRITIC², -Ă, critici, -e, adj. 1. De critică, referitor la critică, în legătură cu critica. Artiștii sovietici ne-au arătat tovărășește și cu mult simț artistic și critic cum ne-am putea îmbogăți tematica, cum să ne inspirăm și mai adînc din arta noastră populară. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2744. ◊ Aparat critic = totalitatea notelor lămuritoare făcute de un editor la editarea unui text cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcătuită ediția. Ediție critică = ediție a unui text literar (mai ales clasic), în care textul științificește stabilit este însoțit de aparat critic. Realism critic v. realism. ♦ Care se ocupă de critică, folosește critica, este înclinat să critice. Atitudine critică. Privire critică. Dare de seamă critică. ▭ Adunările generale ale gospodăriilor colective au fost un bun prilej de a se face o analiză a muncii, de a examina în spirit critic și autocritic problemele și sarcinile principale care stau în fața gospodăriilor colective. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. 6. 2. Care se referă la un punct sau la un moment de criză, care premerge o schimbare bruscă (de obicei în rău); care poate determina o schimbare decisivă (de obicei în rău). Simptom critic. Moment critic. Situație critică. ▭ Cu toată poziția critică a oștilor sale și îndemnurile multor curtezani... [Petru cel Mare] nu primi nicidecum a da turcilor pre prințul Moldaviei. NEGRUZZI S. II 141. ◊ (Fiz.) Stare critică = starea unui corp în timpul în care el trece prin salt și în toată masa lui din lichid în gazos (sau invers) dispărînd complet limita dintre cele două faze. Temperatură critică = grad de temperatură caracteristic pentru fiecare gaz în parte și constituind limita de temperatură dedesubtul căreia el poate deveni lichid.