CRIVĂȚ s. n. 1. Vînt puternic și rece care suflă iarna dinspre nord-est, aducînd scăderea temperaturii, mai rar vara, aducînd un aer dogoritor. Nu știi niciodată cît o să ție crivățul. SLAVICI, V. P. 157. Cad săgețile în valuri care șuieră, se toarnă Și lovind în față-n spate, ca și crivățul și gerul, Pe pămînt lor li se pare că se năruie tot cerul... EMINESCU, O. I 148. Afară-i vijelie, Și crivățul aleargă pe cîmpul înnegrit. ALECSANDRI, O. 164. Din ce în ce mai mult crivățul se întețea și frigul mă pătrundea. GHICA, S. 243. ◊ (Poetic) Iarna vine, vine pe crivăț călare! Vîntul șuieră prin hornuri răspîndind înfiorare. ALECSANDRI, P. A. 112. ◊ (Personificat, în basme) Ajunseră la muma Crivățului și o rugă să le spuie drumul. ISPIRESCU, L. 117. 2. (Rar) Nord. Spre crivăț, peste Ozană, vine Tirgul Neamțului. CREANGĂ, A. 72.