CRONCĂNI, CLONCĂNI (-ănesc), CRONCĂI, CLONCĂI (-ăesc; pers. a 3-a: -ăe) vb. intr. A striga (vorb. de corbi sau ciori): ciori multe croncăneau pe sus și s’abăteau pe cîte un copac singuratic (VLAH.); un corb singuratic care cloncănea pe o creangă uscată (GN.); Azi pe veșteda cîmpie S’aud corbii croncăind (ALECS.); corbul ... deschise clonțul și începu a cloncăi (ȚICH.); ‼ despre vulturi: auzi vulturul croncănind în limba sa cea păsărească (ODOB.) [cronc! clonc!].