cucerire sf [At: CORESI, EV. 19/21 / V: (înv) ~cir~ / Pl: ~ri / E: cuceri] 1 (Înv) Cucernicie (1). 2-3 Ocupare și supunere a unui teritoriu cu puterea armelor Si: cucerniță (2-3), cuceritură (2-3). 4-5 (Pex) Obiect sau teritoriu cucerit. 6 (Pex; fig) Persoană a cărei simpatie a fost câștigată.