CUCERITOR, -OARE, cuceritori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care face sau a făcut cuceriri (1). Ștefan nu-și poate împlini frumosul plan; trage numai toate oardele turcești asupra sa, comandate de falnicul cuceritor a Constantinopolii. NEGRUZZI, S. I 272. ◊ (Adjectival) Atunci cînd Bizanțul cădea sub puterea cuceritoare a otomanilor. ODOBESCU, S. I 403. 2. (Adesea ironic) Bărbat sau femeie care încearcă să atragă simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. ◊ (Adjectivul) Zîmbet cuceritor. ◊ (Adverbial) [își făcu] frizura așa ca un cîrlionț să-i atîrne cuceritor pe frunte. REBREANU, R. I 111.