CUCUTĂ, cucute, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare, cu miros caracteristic, întrebuințată ca medicament (Conium maculatum). ◊ Expr. (Fam.) Doar n-am băut cucută (ca să . . .) = doar n-am înnebunit (ca să . . .) ◊ Compuse: cucută-de-apă = plantă erbacee de apă, cu flori albe dispuse în formă de umbrelă (Cicuta virosa); cucută-de-pădure = plantă erbacee cu frunze ascuțite și flori albe (Galium Schultosii). – Lat. cucuta ( = cicuta).