CULME sf. 1 Partea cea mai ridicată, cea mai de sus, și prelungită orizontal, a unei clădiri, a unui munte, a unui zid, etc.: vede ... o gireadă mare și două mai mici așezate pe ~a dealului (CRG.) ¶ 2 Ⓕ Punctul cel mai înalt la care se poate înălța cineva: împărăția turcească începuse a apune din ~a măririi (BĂLC.); asta e ~a nerușinării; supărarea lui ajunsese la ~ ¶ 3 În casele țărănești, prăjină orizontală legată cu frînghii de grinzile tavanului pe care se atîrnă haine, diferite țesături, etc. (🖼 1675): de-a lungul prispelor atîrnă pe culmi velinți vărgate, cămăși înflorite (VLAH.); (P): ce e pe mine, și pe ~ (RV.-CRG.), asta e toată avuția mea, ce e pe mine și ’n ladă [lat. culmen].