CULME ~i f. 1) Partea cea mai înaltă a unui munte sau a unui deal; coamă; creastă; spinare; creștet; vârf; pisc. 2) Punctul cel mai înalt față de orizont din drumul parcurs de un astru pe bolta cerească. 3) fig. Punct culminant în evoluția unui fenomen, a unei situații sau a unei acțiuni; apogeu. În ~ea fericirii. ◊ (Asta-i) ~ea! ~ea culmilor! asta întrece orice măsură; e nemaipomenit. 4) Băț lung sprijinit de grinzi într-o casă țărănească, pe care se atârnă haine. [G.-D. culmii] /<lat. culmen