cum adv. (lat. quómodo, d. quo, în care, și modo, mod; it. come, pv. vfr. com, nfr. comme, sp. pg. como). 1) În ce mod, în ce fel: cum staĭ? 2) De ce: cum m’a găsit tocmaĭ pe mine să mă mustre? 3) Îndată ce, imediat ce: cum l-a văzut, l-a și prins. 4) Că, cum că (Vechĭ): știa cum este puțină oaste, arătîndu-se cum este de față (Cost. 1, 271 și 272). 5) Unit c’un verb, e echivalent c’un part. în ac.: l-am văzut cum trecea (= trecînd, cînd trecea, că trecea). 6) Cît de mult, ce mult, ce tare, ce fel (ce bine, ce prost): Cum pleoscăĭaŭ valurile! Cum a’mbătrînit! Cum se bucura! Cum se răstea! Cum scrie de bine, de răŭ, de prost! Nicĭ de cum, de loc, cît de puțin: nu mă tem nicĭ de cum. Cum dă Dumnezeŭ, la noroc, la întîmplare, ca vaĭ de lume, prost: era îmbrăcat cum a dat Dumnezeŭ. Ba bine că nu, de sigur, se’nțelege: L-aĭ prins? Ba bine că nu! Cum nu, cum să nu, cum de nu?, da, de sigur, de ce nu?: Vreĭ o cafea? Cum nu? – Fals cum îld. fiind-că (după fr. comme): și cum nu știam (corect fiind-că nu știam), n’am venit. Cum că îld. că, V. că.