CUMINECĂTURĂ, CUMINICĂTURĂ (pl. -turi) sf. ⛪ 1 Faptul de a (se) cumineca ¶ 2 Împărtășenie, împărtășirea cu trupul și sîngele Mîntuitorului, sub forma pîinii și a vinului, care constituie una din cele șapte taine ale bisericii creștine: preoții carii cuminecă pe creștini cu sfînta cuminecătură să nu ia nici să ceară plată (PRV.-MB.).