CUMPLIT, -Ă, cumpliți, -te, adj. (Despre oameni) Groaznic, înspăimîntător, teribil; crud, nemilos, feroce. Să se aleagă unul dintre voi, care să meargă și să afurisească pe acest proclet și vrăjmaș cumplit. CREANGĂ, P. Crud și cumplit este omul acesta. NEGRUZZI, S. I 162. Lăpușneanul cel cumplit Stă pe scaun poleit. ALECSANDRI, P. P. 175. ◊ (Despre fenomene și despre abstracte) Zile cumplite de pîndă. BANUȘ, B. 83. Și tot palatul plin era De plîns cumplit. COȘBUC, P. I 146. Și cum a pornit el din pădure, pe loc s-a și stîrnit un vifor cumplit. CREANGĂ, P. 143. Dor cumplit inima-i seacă, Plîns de jale mi-l îneacă Cînd zărește despre soare Cîrduri, cîrduri de cucoare. ALECSANDRI, P. P. 145. ◊ (Familiar, despre mîncări și băuturi) Foarte bun, gustos. Mergem la cumătrul Grigore care ține restaurant în Moși... cu mititei cumpliți și cu țuică servită în căni de pămînt. PAS, Z. I 19. Avram Bucluc... servi mai întîi două rînduri de rachiuri cumplite. C. PETRESCU, Î. II 135. ◊ (Adverbial, cu valoare de superlativ) Tare, strașnic, mult, mare, bine. Puseră- căldarea cu laptele pe foc și-o lăsă ca să fiarbă așa de cumplit, de săreau stropii tot cît curtea. RETEGANUL, P. III 24. Neastîmpăr ce-l chinuia mai cumplit decît moartea. ISPIRESCU, L. 45. Cic-auzind moș Nichifor de aceasta, cumplit s-ar fi mîhnit în sufletul său. CREANGĂ, P. 110. Liniile semnului astrologie se mișcau cumplit. EMINESCU, N. 48. Pămîntul clătindu-se și cutremurîndu-se cumplit, pe unele locuri a crăpat tare. ȘEZ. I 232.