CUMPĂNĂ, cumpene, s. f. 1. Înjghebare simplă pentru scos apă din fîntînă, alcătuită dintr-o bîrnă de lemn așezată pe un stîlp înalt; funcționează ca o pîrghie cu brațe neegale, de cel mai lung fiind agățată găleata, iar de cel mai scurt fixîndu-se greutăți pentru păstrarea echilibrului. Cumpenele fîntînilor țipă, din cîmpiile rodnice și din satul plin de viață vine zvonul înserării. SADOVEANU, O. I 50. Plînge-un pui de ciocîrlie Sus pe cumpăna fîntînii. GOGA, P. 104. Fîntînă era adîncă și nu avea nici roată, nici cumpănă. CREANGĂ, P. 204. Ograda... se-ntindea gălbuie în lună și numai o fîntînă își mișca gemînd cumpăna ei în vînt. EMINESCU, N. 51. O cumpănă se-nalță aproape de un puț Și-n orizon se-ndoaie, ca gîtul unui struț. ALECSANDRI, O. 189. 2. Cîntar format dintr-o pîrghie cu brațe egale și o limbă sensibilă care oscilează la cea mai mică aplecare a talerelor. Mintea lui ca o cumpănă se clătina. CONTEMPORANUL, VII 213. Îi va da atîți galbeni care să tragă la cumpănă cît și mătăsăria. ISPIRESCU, L. 399. Cumpăna de cîntărit mostrele de producție. I. IONESCU, P. 536. ◊ Fig. Cumpăna gîndirii-mi și azi nu se mai schimbă. EMINESCU, O. I 203. Sînt tainice plăceri Ce-n cumpăna vieții plătesc ani de dureri! ALECSANDRI, P. I 125. ◊ Expr. A arunca (ceva) în cumpănă = a aduce (ceva) ca argument decisiv în rezolvarea unei probleme. Fiecare se crezu obligat să arunce în cumpănă cîte-o vorbă. REBREANU, R. 1142. A trage (greu) în cumpănă = a reprezenta o valoare, a avea importanță. Declarația martorului în fața justiției a tras greu în cumpănă. A fi (sau a sta) în cumpănă (rar în cumpene) = a șovăi în luarea unei hotărîri, a fi nedecis, a se afla în dilemă. Stătu puțin în cumpănă, plimbîndu-și ochii asupra mobilelor orășenești din juru-i, dar fără să le vadă. SADOVEANU, B. 38. Se pune ea pe gînduri și stă în cumpene cum să dreagă și ce să-i facă. CREANGĂ, P. 29. S-o scoale nu cuteza, Gîndu-n cumpănă-i era. TEODORESCU, P. P. 451. (Învechit) A pune pe cineva în cumpănă = a-l pune în încurcătură, a-l face să șovăie (înainte de a lua o hotărîre). Cererea lor puse în mare cumpănă și amețeală pe Bathori. BĂLCESCU, O. II 103. O.II 103. ♦ Echilibru. Cînd s-au întors ca să se caute îndărăpt, au prăpădit cumpăna și au picat în apă. SBIERA, P. 290. ◊ Loc. adj. (Despre arme) În cumpănă = în cumpănire. Rămase de pază, cu flinta în cumpănă. GALACTION, O. I 297. ◊ Expr. A ține (ceva) în cumpănă = a ține (ceva) în poziție suspendată, făcînd să balanseze. ◊ (Fig.) Nimic nu garantează mai bine propriele drepturi ale fiecăruia ca respectul ce trebuie să avem noi înșine pentru drepturile care le țin în cumpănă. GHICA, S. 194. ◊ (În expr.) Cumpăna apelor sau cumpănă de ape = linie sau punct înalt de teren de unde apele își trag izvorul și de unde se separă, pornind la vale pe unul din cele două versante. ◊ (Poetic) Zorii mijesc și stăm la cumpăna apelor. Ape se-afundă-n trecut, ape curg în viitor. BANUȘ, B. 94. Cumpăna nopții = miezul nopții. Cumpăna nopții se pleacă spre zori Și pîlcuri de pîclă încep a se pierde Cînd scapără-n zare înalte-aurori. DEȘLIU, N. 76. Tîrziu, în cumpăna nopții, aude o voce pe șoptite. ȘEZ. XX 104. ♦ Fig. Limită, măsură; moderație. Vasile Pomîrlă a vrut întîi s-arunce un răspuns mînios, dar ascultînd, a aflat în vorba lui Dima o cumpănă și o bunătate care i-au topit mînia pe loc. GALAN, Z. R. 376. Folositoare sînt cunoașterile și învățăturile, dar mai presus de ele trebuie să aibă omul, în ființa lui, bună cumpănă a înțelepciunii fi a inimii. SADOVEANU, D. P. 173. 3. Simbol al justiției, reprezentat printr-o balanță. Dacă soarta l-ar fi pus într-o treaptă mai naltă, unde..... să ție cumpăna Temidei, asupriții și împilații – atît de mulți la număr – ar fi pierdut pierzindu-l. NEGRUZZI, S. I 244. ♦ A noua dintre cele 12 constelații ale zodiacului, reprezentată printr-o balanță. 4. (Neobișnuit) Braț pe care stă așezat (sau de al cărui cîrlig se agață) receptorul telefonului; furcă. Telefonul, ridicat din cumpănă, nu răspundea chemărilor. C. PETRESCU, C. V. 142. 5. Soartă (în special rea), primejdie, nenorocire, încercare la care este supus cineva. Oamenii își aminteau... de dragostea cu care frații lor, muncitorii de la oraș, îi ajutaseră la vremea cumpenei. MIHALE, O. 364. Mi s-a arătat în stele cumpănă de moarte pentru viața ta. SADOVEANU, D. P. 24. Intrase țara noastră în cumpăna ei grea. TOMA, C. V. 368. Mi-a spus vrăjitoarea c-am să trec o cumpănă mare. CONTEMPORANUL, VII 7. A scăpat de o cumpănă. ȘEZ. IX 150. ♦ Ploaie mare, rupere de nori. Lumina colțului nostru de rai se schimbase... scăderea lunii prevestea cumpănă. SADOVEANU, N. F. 101. Bărbatul ei... murise într-o cumpănă, zdrobit de-un brad într-o furtună. SADOVEANU, O. VIII 8. 6. Nume dat unor instrumente folosite la verificarea direcției orizontale (v. nivelă de apă) sau verticale ◊ (v. fir cu plumb) a unui obiect. Dreaptă cum era stîncă de parcă era trasă la cumpănă, avea totuși jos și cam la mijloc o scobitură destul de adîncă. HOGAȘ, M. N. 161.