CUPEU, cupeuri, s. n. 1. Trăsură de lux, închisă (cu geamuri), de obicei numai cu două locuri alăturate în interior. Bulevardul este larg și trec trăsuri și cupeuri în sus și în jos. PAS, Z. I 17. Lanțul trăsurilor și cupeurilor se prelungea atît în urmă, încît tramvaiele se îngrămădeau imobilizate. C. PETRESCU, C. V. 293. 2. (Învechit) Compartiment într-un vagon de cale ferată. Goe își pierde un moment centrul de greutate și se reazimă în nas de clanța ușii de la cupeu. CARAGIALE, O. II 161. – Variantă: cupea, cupele (PAS, L. I 144, BELDICEANU, P. 120), s. f.