CÚPRU (< lat.) s. n. Element chimic (Cu; nr. at. 29, m. at. 63,54; p. t. 1.083°C, p. f. 2.310°C), durit. 3, metal de culoare roșiatică, ductil, maleabil, bun conducător de căldură și electricitate. Se găsește în natură în stare nativă sau sub formă de combinații, în special ca sulfuri. Funcționează în combinații în stările de valență 1 și 2. Este utilizat în ind. electrotehnică, în fotogravură, galvanoplastie, la obținerea de aliaje (alamă, bronzuri etc.). Cunoscut în Egipt din anii 5.000-4.500 î. Hr. Sin. aramă.