cupă, cupe, s.f. – 1. Blid, vas de lemn: „Merele nu le-om primi / Numai o cupă de nuci” (Antologie, 1980: 58). 2. Pahar: „Să-mi dai o cupă de zin” (Papahagi, 1925: 187). 3. (bot.) Căldărușă, cinci clopoței (Aquilegia vulgaris) (Borza, 1968: 21). 4. Despărțitura din roata morii în care cade apa (Felecan, 1983). 5. Sălăriță; solniță (ALRRM, 1971: 309). 6. Mojar; vas în care se pisează sare, piper, zahăr; „cupa e de lemn; mojarul e din alamă” (ALRRM, 1971: 341). 7. Olane; țiglă curbată așezată la coama casei; clop, cornuri, colțare (ALRRM, 1971: 276). 8. Cupa piciorului = rotulă (ALRRM, 1969: 132). 9. Concavitate: „În fața obrazului / În t’eile nasului / Și-n cupele măselelor” (Papahagi, 1925: 279). ♦ (onom.) Cupa, Cupaș, nume de familie (15 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. cuppa „vas mare de lemn; butoi, bute” (DEX, MDA).