CURMEZIȘ adv. De-a latul, transversal; pieziș. Din dosul gării brișcă, după cîțiva pași, coti pe drumul nepietruit care taie cîmpia curmeziș pînă la Curteanca. REBREANU, R. I 69. Frații [miresei]... stau cu securea curmeziș în ușă... și nu-l lasă... [pe mire] să treacă, pînă cînd nu se răscumpără cu vreun dar. KOGĂLNICEANU, în DACIA LIT. 41. ◊ Loc. adv. În (sau de-a) curmeziș sau (loc. prep.) în (sau de-a) curmezișul = în lat, în lățime, în diagonală... A adormit așa, trîntit de-a curmezișul laiței. GALAN, Z. R. 257. Parcurse... cu ochii calea-laptelui, boltită de-a curmezișul cerului. C. PETRESCU, Î. I 18. Aud deodat-o larmă P-aproape, colea-n stejeriș: Pun mîna repede pe armă Și iau pădurea-n curmeziș. IOSIF, V. 84. O ia de-a curmeziș: De la nouri cătră soare. CREANGĂ, P. 221. Trece sate-n curmeziș Și dumbrăvile-n lungiș. ALECSANDRI, P. P. 240. În lungiș și (sau și-n) curmeziș = de-a lungul și de-a latul, în lung și-n lat. Școlarii trăgeau cu rigla în caiete linii în lungiș și curmeziș. I. BOTEZ, ȘC. 27. Curînd s-a apucat Cîmpul neted de arat, În lungiș și-n curmeziș. ALECSANDRI, P. P. 387. Să te duci țara în lungiș și în curmeziș. ȘEZ. VII 107. ◊ Expr. A se pune în curmeziș = a se pune în calea cuiva sau a ceva; a împiedica. Aurora-ntîrziată nu s-arată sub frunziș, întunerecul în cale i s-apus în curmeziș. MACEDONSKI, O. I 115. A se pune (și) cruciș și curmeziș v. cruciș. ◊ (Adjectival, rar) O lovitură de țapină, desfacerea a trei bușteni curmeziși deschide închisoarea și toată îmbulzeala [buștenilor] merge la vale. SADOVEANU, V. F. 138. Laturile curmezișe sau transeptul nu mai sînt terminate în linie dreaptă. ODOBESCU, S. I 389. ◊ (Substantivat, rar) Tazlăul... scăldat în raze de soare își frîngea strălucirea gălbie a undelor sale în curmezișul negru și încîlcit al rariștii de brazi. HOGAȘ, M. N. 217. – Formă gramaticală: (în locuțiuni) curmezișul.