CURĂȚA, curăț, vb. I. (Și în forma curăți) I. 1. Tranz. A face (să fie) curat, a face să dispară murdăria de pe ceva, a îndepărta impuritățile, a înlătura ceea ce e dăunător. După ce puse de spălă pe Prîslea și-l curăți, îl îmbrăcă. ISPIRESCU, L. 93. Mogorogea, băiet grijuliu, își curăță ciubotele frumos și le pune la uscat pe vatră. CREANGĂ, A. 105. Îndată am găsit caiete... negreală bună, nimic n-am uitat; întocmai ca bravul soldat care își perie uniforma, freacă bumbii, curăță armele. NEGRUZZI, S. I 7. S.I 7. Eu de-aș ști c-ar mai veni, Drumul i l-aș curăți. ȘEZ. II 82. ◊ (Cu determinări introduse prin prep. «de») Se apucă însuși cu mîna lui să le curețe [armele] de rugină. ISPIRESCU, L. 3. Învățătorul este pentru un tînăr aceea ce este și grădinarul pentru pom, sau ca plugarul bun care curăță de mărăcini țarina sa. NEGRUZZI, S. I 8. Hai să ne grăbim Ca să curățim Grădina de schinuri (= spini). ALECSANDRI, T. 655. ◊ Refl. Fig. Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Romîn s-a călăuzit de învățătura lui Lenin și Stalin asupra partidului de tip nou, ca și de măreața experiență istorică a P.C. (b) al U.R.S.S., care a confirmat în repetate rînduri justețea ideii că partidul se întărește curățindu-se de elementele oportuniste, străine și dușmănoase. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 459. ♦ (Cu privire la fructe, legume, ouă) A îndepărta coaja, pielița, găoacea etc. Înfipse un cuțit într-o pară și o curăță cu răbdare minuțioasă. C. PETRESCU, Î. I 9. 2. Refl. A scăpa, a se vindeca de o boală (infecțioasă sau de piele). I s-a curățat fața de eczemă. ♦ Tranz. A înlătura (o boală). Am o gîscă potcovită... Cu gura pahar clătește, Multe boale curățește (Fîntîna). GOROVEI, C. 144. II. Fig. 1. Tranz. A scăpa sau a salva ceva sau pe cineva (de ceva rău). Spune-mi ce voiești... că m-ai curățit de dușmanul meu. SBIERA, P. 87. Aista e un leneș... și-l ducem la spînzurătoare ca să curățim satul de un trîndav. CREANGĂ, P. 330. Sînt alți trîntori de care trebuie curățit stupul. NEGRUZZI, S. I 141. ♦ Refl. A scăpa, a se descotorosi de cineva. Nu te teme împărate... ne curățim noi de el! ISPIRESCU, L. 327. 2. Refl. (În concepția mistico-religioasă; adesea determinat prin «de păcate») A se mîntui, a se purifica. 3. Tranz. (Cu privire la oameni) A omorî, a ucide. Cum trageți un foc, vă curățim. CAMILAR, N. I 238. Mai întîi, mă hotărîsem să te curăț. CARAGIALE, O. I 274. ♦ Refl. (Familiar) A muri, a se prăpădi. Bietul om s-a curățat în cîteva zile. 4. Tranz. (Familiar) A despuia pe cineva de bani sau de alte obiecte; a fura, a șterpeli.De bani pe mine chiar m-a curățit. CONTEMPORANUL, II 731. [Jianu] prinde la boieri De-i curăță de averi. ALECSANDRI, P. P. 159. – Variantă: curăți, curăț și curățesc (ALECSANDRI, T. I. 366, PANN, P. V. I 157, GOROVEI, C. 144) vb. IV.