CUTREIERA, cutreier, vb. I. 1. Tranz. A străbate (în lung și în lat), a colinda (de la un capăt la altul), a umbla (din loc în loc); p. ext. a hoinări, a vagabonda. Vom cutreiera amîndoi lumea. CAMIL PETRESCU, T. II Fiind băiet, păduri cutreieram Și mă culcam ades lîngă izvor. EMINESCU, O. IV 354. Voinicelul pribegea: Nouă țări Cutreiera. TEODORESCU, P. P. 438. Sărmanul om... cutreieră lumea în lungiș și-n curmeziș. ȘEZ. V 50. (Prin exagerare) Cutreieră la miezul nopții încăperile, pipăind pereții și căutînd mîner ele ușilor. C. PETRESCU, R. DR. 303. ◊ Intranz. Vreo trei ceasuri ai cutreierat cu Bică prin centru și mai departe. PAS, Z. I 167. ♦ (Rar) A traversa, a străbate. Tresări, cutreierat de un fior. SADOVEANU, M. 107. O vie rază de lună... cutreieră aerul. EMINESCU, N. 8. Un fel de foc... îi cutreieră... toți mușchii. EMINESCU, N. 10. ◊ Refl. (Neobișnuit) Voim acum să ne cercăm a descurca ițele istorice prin care s-a cutreierat această legendă, ca să treacă din imaginațiunea vechilor cîmpeni eleni, pînă în gura poporului nostru. ODOBESCU, S. I 213. 2. Tranz. A lua la rînd, a umbla (adesea) prin..., a frecventa. Cutreierase ulicioară cu ulicioară... CAMILAR, N. I 102. Cutreiera Cîrciumile, Și tot cerca Vinurile. TEODORESCU, P. P. 561. 3. Refl. (Neobișnuit) A se perinda. Au fost multe, au fost felurite acele popoare ce s-au cutreierat pe aci. ODOBESCU, S. II 252. – Variantă: (regional) cutriera (GOGA, C. P. 9, CREANGĂ, P. 117, ODOBESCU, S. III 14, I. IONESCU, P. 11) vb. I.