CUVIINCIOS, -OASĂ, cuviincioși, -oase, adj. 1. Care respectă regulile bunei-cuviințe, care corespunde (pe deplin) acestor reguli; decent, politicos. Vorba «leliță» e cuviincioasă la noi la Păstrăveni. SADOVEANU, N. F. 7. Între țăranii fruntași... era și moș Ion Roată, om cinstit și cuviincios. CREANGĂ, A. 151. ◊ (Adverbial) Harap-Alb... se înfățișează cuviincios înaintea împăratului. CREANGĂ, P. 257. 2. (Învechit și arhaizant) Potrivit, nimerit, corespunzător, convenabil. N-am nimerit totdeauna florile cele mai cuviincioase. GALACTION, O. I 33. I-au dat sfat cuviincios. CONTEMPORANUL, I 162. Merse cătana-n pătatul împărătesc și, după ce făcu cele cuviincioase, și după ce-l salută cum se cade...zise... RETEGANUL, P. III 18. Acum s osind vremea cuviincioasă... împlinim și cea... de pe urmă datorie. DACIA LIT. 40.