CUVINȚEL, cuvințele, s. n. Diminutiv al lui cuvînt; vorbă, șirul vorbei. Văzură că el nu răspunde nici un cuvințel. ISPIRESCU, L. 247. Nu-ți uita cuvințelul. ALECSANDRI, T. I 341. Spune, mîndră, maică-ta Să-ngrădească ulița, Tot cu pari și cu nuiele Si cu cuvințele grele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 268.