cârmoajă, cârmoaje, s.f. – (reg.) 1. Bucată de pâine sau de colac (Antologie, 1980). 2. Coajă de pâine uscată (Papahagi, 1925): „Mi-oi purta cârmoajele / Tocmai ca țigăncile” (Papahagi, 1925: 253; Giulești). 3. Bucăți de mămăligă (Grad, 2000): „Și-ntr-o staiță de pânză / Strângeai cârmoji și brânză” (Antologie, 1980: 157; Făurești). – Din sl. kermuš (slov. karmaš), din germ. Kermesse „sărbătoare, hram” (Drăganu, Berneker, DA, cf. DER), datorită pomenilor care se împărțeau; contam. vsl. kermuš + coajă (MDA).