*CÎNDAI adv. și conj. (Mold.) 1. Adv. Cîndva; cumva. A: Cîndai să nu-l him scîrbit în ceva. VARLAAM. Iaste fratele meu flocos, iară eu sînt neated, cîndai să nu mă achipăiască părintele. DP, 16^v. Lui Leon i se făcu milă de el si-l trăgea de mînă . . . cîndai va afla apă să-l adape. MÎNTUIREA PĂCĂTOȘILOR; cf. ȘAPTE TAINE; PRAV.; DOSOFTEI, PS; DOSOFTEI, VS; CANTEMIR, IST. // B: La urechile celui fără de minte nimica nu zice, ca nu cîndai să batjocorească pre cele înțelepte ale tale. BIBLIA (1688); cf. ÎNDREPTAREA LEGII. C: Iată, stau înaintea ușii meale și bat, cîndai doară va auzi cineva glasul mieu. APOC., 115^r. 2. Conj. Cînd,dacă. A: Cine știe cîndai va-ntoarce si-i va căi? DOSOFTEI, PARIMIAR ; cf. PRAV. // B: Cîndai să (MUNT. cîndai doar se) va fi îndemnat fata . . . atunce silitoriul să nevoiaște numai sa o înzestreadze. PRAV.; cf. .BIBLIA, (1688). Etimologie: cînd + -ai. Vezi și cîndailea. Cf. cîndailea.