CÎRMUI, cîrmuiesc, vb. IV. Tranz. A conduce, a guverna, a administra. Ești în stare a cîrmui și pe alții. CREANGĂ, P. 185. ◊ Refl. Dreptul... de a-și alege voievozi și de a se cîrmui independent, după legile lor. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Concretizat, cu privire la un vas plutitor) A conduce, a dirija cu ajutorul cîrmei, a cîrmi. Toader pluta-și cîrmuiește. La TDRG.