Definiția cu ID-ul 1182472:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CĂLĂTORII (literatură de călătorie) Sub forma jurnalului de bord sau a memorialului de călătorie și chiar aceea a narării călătoriei-aventură sau a descrierii cadrului exotic, călătoriile au procurat un bogat material pentru proza memorialistică (v. memorialistica). Văzute și apreciate în primul rînd ca documente geografice, etnografice, sociale, aceste scrieri antrenează în schimb experiențe variate ale omului și chiar fantezia, orientîndu-se astfel din ce în ce mai mult spre literatură. În jurul călătoriilor s-a creat o întreagă literatură cu trăsături proprii. Sub orice formă s-ar prezenta, literatura de călătorie tinde în primul rînd să informeze, dar nici reacțiile emoționale sau picturalul descrierilor nu lipsesc din astfel de scrieri. Astfel, în Relatare cu privire la cea dintîi călătorie în jurul lumii de Pigafetta; cronicarul lui Magellan, pe lîngă consemnarea expediției, pe lîngă relatări despre ținuturi geografice, prezintă și tendințe vizibile de trecere la narațiune, apropiindu-se foarte mult de literatură. Jurnalul lui Nansen, pe lîngă notarea precisă a peisajului încremenit al ținuturilor polare, impresionează prin acel fior al aventurii, făcîndu-i pe cititori participanți imaginari ai explorărilor sale. Jules Verne, în scrierile sale atît de cunoscute, informează pe cititor prin nararea călătoriilor pe coordonate geografice precise, dar îl și emoționează prin anticipațiile sale îndrăznețe, care au prefigurat dezvoltarea tehnicii ulterioare, moderne. Și în literatura noastră s-a cultivat proza de călătorie începînd cu Dinicu Golescu (Însemnare a călătoriei mele), Ion Codru Dragușanu (Pelegrinul transilvan), apoi cu Gr. Alexandrescu (Memorial de călătorie). Mai recente și intrate în patrimoniul literaturii noastre clasice sînt: Jurnal de bord de Jean Bart și Pe drumuri de munte de Calistrat Hogaș, scrise cu intenția și mijloacele implicate de literatura artistică. În evoluția ei, proza de călătorie a stabilit în diferite modalități contactul cu literatura, fecundînd romanul exotic și proza științifico-fantaslică.