CĂMIN, (1, 4) căminarii (2,3) cămine, s. n. 1. Sobă zidită la peretele camerei, cu vatra larg deschisă, joasă și cu coșul în formă de pîlnie răsturnată. Fumul alb alene iese Din cămin. COȘBUC, P. I 47. Maria intra deodată în salonul încălzit și luminat numai de razele roșii ale jăratecului din cămin. EMINESCU, N. 83. Focul bubuie și trosnește în cămin. ODOBESCU, S. I 153. Focul pîlpîie voios în cămin. ALECSANDRI, T. 1198. 2. Fig. Casă părintească; p. ext. familie. Îi părea rău că își zdrobise liniștea căminului pentru o rătăcire. CAMILAR, N. I 109. Omul atîta vreme înstrăinat simți în el putere și o dorință nebiruită de a se întoarce la cămin. SADOVEANU, M. 178. Plecase... Lăsînd în părăsire căminul său și țara. MACEDONSKI, O. I 257. 3. (Urmat de diverse determinări) Numire dată unor instituții cu caracter social-cultural: a) cămin cultural = instituție care desfășoară o operă de culturalizare a maselor, organizînd conferințe și spectacole artistice, popularizînd cărți și reviste etc. În munca de educare comunistă a maselor muncitoare, un rol de seamă revine căminelor culturale. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 312, 2/1; b) cămin de zi = instituție în care sînt îngrijiți și educați copiii de vîrstă preșcolară în timpul cînd părinții sînt la muncă. (Fără determinare) Și cînd trec în drum pe la cămin Și aud glăscior de clopoței, Simt că puii ăștia sînt ai mei. DEȘLIU, în POEZ. N. 171. Cămin sezonier = cămin de zi care funcționează la țară în timpul muncilor sezoniere; c) cămin studențesc = instituție în care sînt găzduiți studenții pe timpul cursurilor. S-au creat elevilor și studenților condițiile materiale prielnice învățăturii, prin înființarea de internate, cămine studențești, cantine. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 357, 5/1. 4. Încăpere subterană, zidită și acoperită cu capac de fontă, folosită pentru accesul la o conductă subterană.