căscăund, ~ă smf, a [At: DOSOFTEI, V. S. II, 54/1 / V: ~nt, căscăun / Pl: ~nzi, ~e / E: ml *cascabundus] 1-2 (Persoană) care cască gura la tot ceea ce vede, fără să înțeleagă sensul evenimentelor Si: boblete, hăbăuc, nătăfleț, nătărău, năuc, neghiob, prostănac, tândală, tont, zăpăcit, zevzec.