căuaci, (căoaci, covaci, coaci, couaci), s.m. – (reg.) Fierar, potcovar, faur (Bud, 1908): „Cu murguțu la căoaci” (D. Pop, 1970: 238); „...d-apoi pă cocean lucră 24 de coaci și nu să văd unu pă altu” (Papahagi, 1925). ♦ (onom.) Coaci, Coaciu, nume de familie (17 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Covaci, Covaciu, Covacs, Kovaci, Kovaciu, Kovacs, nume de familie (4.901 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Couaci, poreclă pentru locuitorii din Oncești (ALRRM, 1969). – Var. a lui covaci (< sl. kovači) (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; Șăineanu, DEX).