cĭúdă f., pl. zĭ, vechĭ de (vsl. bg. rus. cĭudo, minune, čudŭ, gigant, ung. csuda, csoda, alb; čudă, čudl, minune). Vechĭ. Minune. Mirare. Azĭ. Necaz, supărare, iritare, furie: cocoșu s’a zbîrlit de cĭudă. Mĭ-e cĭudă, mĭ-e necaz, îs iritat. Fac cuĭva în cĭudă saŭ fac în cĭuda cuĭva, lucrez așa ca să-ĭ fie cĭudă. În cĭuda cuĭva, spre necazu luĭ. În cĭuda tuturor lucrurilor (tradus după fr. malgré tout, en dépit de tout), cu toate lucrurile (care se opun). – Pl. vechĭ și cĭudese (vsl. cĭudesa), minunĭ.