DEMOAZELĂ, demoazele, s. f. (Înv.) Domnișoară. – Din fr. demoiselle.

demoazelă sf [At: CR (1829), 34¹/11 / V: (înv) da~, ~moz~, ~mose~, ~mua~, dami~ / P: ~moa~ / S și: ~ase~ / Pl: ~le / E: fr demoiselle] (Frî) Domnișoară.

DEMOAZELĂ, demoazele, s. f. (Franțuzism înv.) Domnișoară, fată nemăritată. – Din fr. demoiselle.

DEMOAZELĂ, demoazele, s. f. (Franțuzism învechit) Domnișoară. Vine cu părinții ei și o demoazelă din protipendadă. CAMIL PETRESCU, B. 37. Îi veni în minte că demoazela Agapița, de curînd ieșită din pensionat, are zestre de o mie galbeni venit pe an. NEGRUZZI, S. I 72. – Pronunțat: -moa-.

DEMOAZELĂ s.f. (Rar) Domnișoară, fată nemăritată. [Pron. -moa-. / < fr. demoiselle].

damizelă sf vz demoazelă

damoazelă sf vz demoazelă

demoselă sf vz demoazelă

demozelă sf vz demoazelă

demuazelă av vz demoazelă

demoazelă (înv.) (desp. -moa-) s. f., g.-d. art. demoazelei; pl. demoazele

demoazelă (înv.) (-moa-) s. f., g.-d. art. demoazelei; pl. demoazele

demoazelă s. f. (sil. -moa-), g.-d. art. demoazelei; pl. demoazele

DEMOAZELĂ s. v. domnișoară, duduie.

demoazelă s. v. DOMNIȘOARĂ. DUDUIE.