DECÎT² adv. (Cu sens restrictiv, după un verb la forma negativă corespuntînd lui «numai» dintr-o propoziție afirmativă) Nu ridică mîna decît spre a-și potrivi mai bine pe cap chipiul. CAMILAR, N. I 262. Vagoanele nu circulau decît cu perdelele trase. CAMIL PETRESCU, U. N. 6. Nu se auzeau decît greierii și cosașii. IBRĂILEANU, A. 150. Dar pe drum nu alerga decît praful rificat de un vînt băltăreț. MACEDONSKI, O. III 5. Căutînd într-o parte și în alta... nu găsi decît un tron odorogit. ISPIRESCU, L. 10. ◊ (Precedat de un adjectiv sau un pronume nehotărît) N-a fost altceva decît gura lumii. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 31. Ca să scapi de pedeapsă, alt chip nu e, decît să te duci să-mi aduci pe fata lui Verdeș-Împărat. ISPIRESCU, L. 42. N-am altă mîngîiere... Decît să-nalț la tine duioasa mea gîndire, Steluță zîmbitoare. ALECSANDRI, P. A. 63. (În întrebări retorice) Căci pentru care altă minune decît tine Mi-aș risipi o viață de cugetări senine Pe basme și nimicuri. EMINESCU, O. I 232. ◊ (Învechit, urmat de «numai») Nici pot ave mîngîiere, Decît numai în suspinuri. CONACHI, P. 100. Ah! și scrisul nu-mi sporește decît numai cătră tine. id. ib. 104. ◊ Expr. N-am (n-ai etc.) decît să... = a) singurul lucru care îmi (sau îți etc.) rămîne de făcut este să..., îți recomand să... Iată pistolul... îl țiu eu, n-ai decît să tragi piedica. NEGRUZZI, S. I 23; b) sînt (ești etc.) liber să..., dacă vreau (vrei etc.). N-are decît să se ascundă, dacă îi e frică. CAMIL PETRESCU, T. II 370. Tu n-ai decît să strîngi baierele pungii. ALECSANDRI, P. 1236. N-ai (n-are etc.) decît! = poți (poate etc.) s-o faci (facă etc.), puțin îmi pasă. Știu că o să mă împușcați... a spus el, cu glas hotărît Curții. N-aveți decît! CAMILAR, N. I 365. Annie strîmbă din nas... Sabina strînse din umeri la acest refuz: – N-ai decît! C. PETRESCU, C. V. 116. ♦ (La începutul unei fraze, cu valoare de conjuncție adversativă față de fraza anterioară) Dar, însă, numai (că). Decît, cuconu Ioniță era din acei oameni așezați la minte și la simțire, care, pentru a potrivi măsura, aruncă tot ce găsesc în cumpăna amarurilor vieții. HOGAȘ, DR. II 94. Decît, fugind astfel de locurile luminate de știință și tot așezîndu-se în locurile mai întunecoase, lumea transcendentă și transcendentală pățește cîteodată, sărmana, ca vai de ea. GHEREA, ST. CR. II 20. Afurisita de turbincă mă vîră în toate boalele... Decît n-am încotro; trebuie să mă duc. CREANGĂ, P. 314.