degajare sf [At: RESMERIȚĂ, D. / Pl: ~jări / E: degaja] 1 Împrăștiere în atmosferă a unui miros Si: exalare, (înv) degajament (1), degajat¹ (1). 2 Radiere a luminii Si: (înv) degajament (2), degajat¹ (2). 3 Emanare a căldurii Si: (înv) degajament (3), degajat¹ (3). 4 Răspândire în mediu a unei substanțe chimice. 5 Eliminare a unor gaze în urma unei reacții chimice. 6 (Fig) Eliberare de ceva care împiedică mișcările libere Si: degajat¹ (4). 7 (Fig) Eliberare de o obligație, răspundere Si: degajat¹ (5). 8 (Fig) Deducere dintr-un text, fapt etc. a unei idei, a unui sentiment Si: degajat¹ (6). 9 (Spc) A retrage un gaj. 10 (Spc) Luare a cuvântului înapoi Si: dezicere. 11 Deblocare a unei străzi Si: degajat¹ (7). 12 Descongestionare a unei artere Si: degajat¹ (8). 13 Curățare a terenurilor Si: degajat¹ (9). 14 Înlăturare a obstacolelor Si: degajat¹ (10). 15 (Teh) Curățare a pieselor de surplusul de material. 16 (Spt) Îndepărtare a mingii de poarta proprie, pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. 17 (Spt) Desprindere a floretei de a adversarului, la scrimă.

DEGAJARE, degajări, s. f. Acțiunea de a (se) degaja și rezultatul ei. 1. Răspîndire, exalare. Degajarea căldurii. 2. Eliberare (de o sarcină, de un obstacol). S-a realizat degajarea șoselei. ◊ (Tehn.) Unghi de degajare = unghi pe care fața de așchiere a unei unelte tăietoare (de exemplu cuțitul strungului) îl formează cu planul perpendicular pe suprafața pe care o prelucrează. ♦ (Sport) Trimiterea mingii departe de poarta proprie.

DEGAJARE s.f. 1. Acțiunea de a degaja și rezultatul ei; răspîndire, exalare; eliberare de o sarcină, de un obstacol. ♦ Îndepărtare a unei porțiuni de material de pe o piesă, de pe un teren etc. 2. (Concr.) Canelură circulară realizată prin așchiere la exteriorul sau interiorul unei piese cilindrice. [< degaja].

DEGAJARE s. f. 1. acțiunea de a degaja. 2. îndepărtare a unei porțiuni de material de pe o piesă, de pe un teren etc. 3. canelură circulară realizată prin așchierea la exteriorul sau interiorul unei piese cilindrice. (< degaja)

DEGAJA, (1) pers. 3 degajă, (2, 3, 4) degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. – Din fr. dégager.

degagea vtr vz degaja

degaja [At: BARASCH, I. N. 13/16 / V: ~agea / Pzi: ~jez și 3, 6 ~ajă / E: fr dégager] 1-2 vtr (D. miros) A (se) împrăștia în atmosferă Si: a exala. 3-4 vtr (D. lumină) A (se) răspândi. 5-6 vtr (D. căldură) A emana. 7-8 vtr (D. substanțe chimice) A (se) răspândi în mediu. 9-10 vtr (D. gaze) A (se) elimina ca urmare a unei reacții chimice. 11-12 vtr (Fig) A (se) elibera de ceva care împiedică mișcarea liberă. 13-14 vtr (Fig) A (se) debarasa de o obligație, de o răspundere. 15 vr (Fig; d. idei, sentimente) A reieși dintr-un text, dintr-un fapt etc. 16 vt (Spc; c.i. obiecte depuse ca gaj) A retrage. 17 vr A-și lua cuvântul înapoi Si: a se dezice. 18 vt (C.i. străzi) A debloca. 19 vt (C.i. străzi) A descongestiona. 20 vt (C.i. terenuri) A curăța. 21 vt (C.i. obstacole) A înlătura. 22 vt (Teh; c.i. piese) A curăța de surplusul de material. 23 vt (Spt; c.i. mingea) A îndepărta de poarta proprie, pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. 24 vt (La scrimă; c. e floreta) A desprinde de floreta adversarului.

DEGAJA, degajez, vb. I. Tranz. 1. A răspândi, a împrăștia, a emana căldură, miros etc.; a exala. ♦ Refl. (Despre mirosuri, căldură etc.) A se desprinde. ♦ A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. 3. A îndepărta surplusul de material de pe o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată; a elibera un teren de diverse lucruri care stânjenesc utilizarea lui. 4. (La fotbal, hochei etc.) A trimite mingea departe de propria poartă pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ♦ (La scrimă) A-și desprinde floreta de floreta adversarului. [Prez. ind. pers. 3 și: degajă] – Din fr. dégager.

DEGAJA, degajez, vb. I. Tranz. 1. A da afară, a răspîndi, a împrăștia, a emana (căldură, un miros etc.), a exala. Unele ape minerale degajează un miros special. ♦ Refl. A se desprinde. Un miros plăcut se degajează din flori. ♦ (Chim.) A elimina, a scoate un gaz dintr-o combinație chimică. ◊ Refl. (Numai la pers. 3; atestat în forma degajă) Părticelele materiale, devenite neutre, se degajă la electrozi sub formă de atomi sau grupuri de atomi. FIZICA 130. 2. A elibera, a scăpa pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a elibera ceva de un obstacol. A degaja șoseaua. ▭ [Bubico] scoate capul cu panglicuțe... Mamița-l degajează din țoalele în care dospește-nfășurat și-l scoate afară. CARAGIALE, O. II 267. ♦ (Tehn.) A îndepărta o porțiune de material de la o piesă pentru a înlesni o operație ulterioară sau pentru a obține o suprafață curată. ♦ (Sport; absol. sau uneori cu complementul «terenul» sau, impropriu, «mingea») A elibera o porțiune de teren prin îndepărtarea mingii, pentru a se evita o acțiune periculoasă; a trimite mingea departe de poarta proprie. – Prez. ind. pers. 3 și: degajă (CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 8/6).

DEGAJA vb. I. tr. 1. A lua înapoi ceea ce a fost dat în gaj; a retrage din gaj. 2. A elibera (un loc), a înlătura un obstacol sau ceva care împiedică ori îngreuiază. 3. A produce o emanație, a exala, a răspîndi. 4. A trimite mingea departe de poarta proprie pentru a evita o acțiune periculoasă. ♦ (La scrimă) A-și desprinde sabia de sabia adversarului. [P.i. 3,6 -jează, ger. -jînd. / < fr. dégager].

DEGAJA vb. I. tr. 1. a elibera, a scuti pe cineva de o sarcină, de o îndatorire; a înlătura un obstacol sau ceva care împiedică. 2. a răspândi, a elimina (gaze, vapori, miros etc.), a emana, a exala. 3. (fotbal) a trimite mingea departe de poarta proprie pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. ◊ (scrimă) a-și desprinde floreta de cea a adversarului. II. refl. (și fig.) a se desprinde, a se elibera. (< fr. dégager)

A DEGAJA ~ez tranz. 1) A face să se degajeze; a exala; a emana. 2) (gaze) A elimina dintr-o combinație chimică. 3) (artere de comunicație) A elibera de obstacole (pentru a repune în circulație); a debloca. 4) (persoane) A scuti de o obligațiune. 5) (terenuri, piese) A elibera de surplusul de materiale (pentru a înlesni lucrările ulterioare). 6) sport (mingea) A trimite cât mai departe de poarta proprie pentru a evita o acțiune periculoasă a adversarului. /<fr. dégager

A SE DEGAJA se degajă intranz. (despre lumină, căldură, sunete, mirosuri etc.) A cuprinde spații tot mai mari; a se răspândi; a se propaga. /<fr. dégager

degajà v. 1. a produce o emanațiune: plantele degajează noaptea acid carbonic; 2. a-și lua cuvântul înapoi: m’am degajat.

*degajéz v. tr. (fr. dégager, d. gage, amanet. V. gaj, angajez). Liberez, dezleg: l-am degajat de promisiune. Las liber, evacuez: a degaja bĭurou (la care s’a grămădit lumea). Emit: criniĭ degajează un miros foarte plăcut.

degajare s. f., g.-d. art. degajării; pl. degajări

degajare s. f., g.-d. art. degajării; pl. degajări

degajare s. f., g.-d. art. degajării; pl. degajări

degajare, pl. degajări

degaja¹ (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 1 sg. degajez, 3 degajează, 1 pl. degajăm; conj. prez. 1 sg. să degajez, 3 să degajeze; ger. degajând

degaja² (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degajă, imperf. 3 pl. degajau; conj. prez. 3 să degaje; ger. degajând

degaja² (a ~) (a emana, a răspândi) vb., ind. prez. 3 degajă, 1 pl. degajăm; conj. prez. 3 să degaje; ger. degajând

degaja¹ (a ~) (a elibera, a îndepărta) vb., ind. prez. 3 degajează, 1 pl. degajăm; conj. prez. 3 să degajeze; ger. degajând

degaja vb., ind. prez. 1 sg. degajez, 3 sg. și pl. degajează, 1 pl. degajăm; conj. prez. 3 sg. și pl. degajeze; ger. degajând („a răspândi, a emana” și: ind. prez. 3 sg. degajă; conj. prez. 3 sg. și pl. degaje)

degaja (ind. prez. 3 sg. și pl. degajează, 1 pl. degajăm, ger. degajînd)

degajez, -jează 3, -jam 1 imp., -jând ger.

DEGAJARE s. 1. v. emanație. 2. dezvoltare, emanare, emanație, producere, radiere. (~ de căldură.) 3. v. deblocare. 4. v. descotorosire. 5. v. naturalețe.

DEGAJARE s. 1. emanare, emanație, emisiune, exalare, exalație, împrăștiere, răspîndire, (înv.) răsfugare. (~ de gaze de la sobă.) 2. dezvoltare, emanare, emanație, producere, radiere. (~ de căldură.) 3. deblocare, eliberare. (~ a unui drum înzăpezit.) 4. debarasare, descotorosire, scăpare. (~ de un musafir nedorit.) 5. dezinvoltură, firesc, naturalețe, simplitate, spontaneitate, (livr.) nonșalanță, (rar) natural, (înv.) naturalitate. (O mare ~ în comportarea cuiva.)

DEGAJA vb. 1. v. emana. 2. a dezvolta, a emana, a emite, a produce, a radia. (O sursă care ~ căldură.) 3. v. desface. 4. v. debloca. 5. v. descotorosi.

DEGAJA vb. 1. a emana, a emite, a exala, a împrăștia, a răspîndi, a scoate, (înv.) a răsfuga, a slobozi. (Soba ~ gaze.) 2. a dezvolta, a emana, a emite, a produce, a radia. (O sursă care ~ căldură.) 3. a desface, a elibera, a libera, a scoate, (înv. și pop.) a slobozi. (A ~ din strînsoare.) 4. a debloca, a elibera. (A ~ un drum înzăpezit.) 5. a se debarasa, a se descotorosi, a se dezbăra, a scăpa, (reg.) a se cortorosi, (Bucov.) a se coroti, (grecism înv.) a exoflisi, (fig.) a se scutura. (A se ~ de un musafir nedorit.)

degaja (-jez, -at), vb. – A desprinde, a da drumul, a lăsa liber. Fr. dégager. – Der. degajat, înv. (dezinvolt; nepăsător); degajament, s. n., din fr. dégagement.