DEJUCA, dejoc, vb. I. Tranz. A face să nu izbutească (planurile sau uneltirile cuiva); a zădărnici. M-am hotărît să-i dejoc rezistența, smulgîndu-i secretul. CARAGIALE, O. II 299. Am voit să dejucăm intrigile conservatorilor. ALECSANDRI, T. 1705. – Variantă: (învechit) desjuca (ODOBESCU, S. III 478) vb. I.