DEJUGA, dejug, vb. I. 1. Tranz. A scoate boii din jug. Fără să dejuge boii, începe a tăie copacul, să cadă în car deodată. CREANGĂ, P. 46. După ce dejugă boii și-i dă în ocol... se duce în casă. ȘEZ. VII 134. ◊ Expr. A dejuga boii de la car = a pune capăt (în mod provizoriu) unei activități. ◊ Absol. Bejenarii dejugară, aprinseră focurile de popas și mîncară. GALACTION, O. I 286. O babă uscată se iuțea să închidă poarta, în vreme ce un flăcău se apucase să dejuge. REBREANU, R. I 101. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva, a poposi, a se așeza. E altă lume de cînd a dejugat moș Marin aici. VLAHUȚĂ, CL. 25. – Variantă: desjuga (SEVASTOS, C. 303, TEODORESCU, P. P. 454) vb. I.