deliberare (fr. délibération „reflecții asupra motivelor unei decizii finale”), figură care constă în analiza și respingerea motivelor ce ar putea contrazice o concluzie sau decizie a cărei valabilitate trebuie astfel întărită. Figura poate fi ilustrată cu monologul Didonei (care cuprinde în mare măsură și elemente de dubitație, o figură înrudită) (A): „Era noapte și toate viețuitoarele gustau pe pământ liniștea somnului după trudă [...] Numai biata Didona nu-și putea găsi odihnă în somn; pentru ochii și inima ei nu era noapte; grijile îi creșteau și, izbucnind din nou, patima-i se dezlănțui, umflată de valurile mâniei. Ea se întări în hotărârea luată și se frământa cu astfel de gânduri: «Ce-mi mai rămâne de făcut? Să mă întorc la vechii mei pețitori pentru a fi înjosită și să cer cu umilință mâna numizilor, pe care de atâtea ori n-am voit să-i iau de bărbați? Să plec și eu cu corăbiile troienilor și să mă supun hotărârii lor? Mi-a și folosit că i-am ajutat și și-au amintit multă vreme de binele ce le-am făcut! Dar chiar dacă aș voi, cine mi-ar îngădui-o? Cine ar primi în corăbiile lor trufașe o ființă atât de nesuferită ca mine? Nu cunoști, încă, nenorocito, viclenia seminției lui Laomedon! Și chiar dacă m-aș duce cu dânșii, îi voi însoți eu singură pe corăbierii ăștia biruitori, ori voi lua cu mine și pe tirieni și pe toți ai mei, pe care, după ce i-am smuls atât de anevoie din Tir, îi voi purta din nou pe mări și-i voi lăsa în voia vânturilor? Mai bine mori, după cum ai merita-o, și caută-ți leacul durerii în fier [...] N-ar fi fost mai bine să nu mă mărit și să duc o viață fără prihană, ca fiarele, ferită de astfel de griji? De ce nu mi-am păstrat credința jurată cenușii lui Siheu?» Așa se plângea de i se rupea inima.” (Vergilius)