demon¹ sm [At: (a. 1650-1675), GCR I, 222/6 / V: (îrg) dim~, (înv) ~niu / Pl: ~i / E: fr démon, lat daimon, ngr δαίμων] 1 Spirit, mai ales rău, care ar inspira pe om în vorbele, atitudinile sau faptele sale. 2 (Fig) Înclinație spre ceva. 3 (În religiile creștină, mozaică și mahomedană) Ființă imaginară considerată drept întruchipare a spiritului rău Si: drac, diavol, (pop) necuratul, satană, (fam) aghiuță. 4 (Înv) Idol. 5 (În scrierile romanticilor) Personificare a eroismului, a curajului, a răzvrătirii și, uneori, a frumuseții fizice. 6 (Fig) Persoană amăgitoare care ispitește pe alții la fapte rele. 7 (Pex) Om rău. 8 (Fam) Epitet pentru un copil neastâmpărat, zburdalnic, ștrengar. 9 (În gândirea mitică și în poezie) Geniu al neliniștii, care stârnește dorințe, pasiuni etc. 10 (Reg; îf dimon) Epitet pentru un om nesimțitor, greoi la mers.