DESAGĂ s. f., desagi, s. m. (Mai ales la pl., avînd același sens ca la sg.) Un fel de sac format din două părți (semănînd fiecare cu o traistă). Mînați... porunceau bacii, săltîndu-și pe umeri trăistile și desagii. CAMILAR, T. 5. L-or lua pe Colțun cu dînșii într-o desagă. SADOVEANU, N. F. 39. Mama Zoița, cu o pereche de desagi pe umeri și cu ciuboțelele în băț, pleca la tîrgușorul vecin să mai cumpere ceva oale și ulcele. BUJOR, S. 77. ◊ Fig. Sînt sigur că ne vine cu desaga plină de știri plăcute. CARAGIALE, O. VII 68. ♦ (La sg.) Fiecare dintre cele două părți ale desagilor; p. ext. traistă. – Gen. neart. și: desage (BASSARABESCU, V. 44). – Variantă: (rar) desag (ALECSANDRI, P. P. 130) s. m.