DESFUNDA, desfund, vb. I. Tranz. 1. A deschide un butoi scoțîndu-i fundul sau dîndu-i cep; p. ext. a deschide o sticlă astupată, scoțîndu-i dopul, a destupa. Desfund butoiul de vin. Desfund sticla de rachiu. ♦ Refl. (Rar, despre torente de apă) A se revărsa. S-au desfundat puhoaiele și s-au astupat drumurile. SADOVEANU, Z. C. 38. 2. A curăța sau a goli un canal, o țeavă, un șanț etc. care este înfundat. 3. (Cu privire la un teren sau la artere de circulație; subiectul este apa, ploaia) A face noroios, impracticabil. Și peste toți curgea din văzduhul posomorît o ploaie înverșunată, dușmană, care desfunda drumurile. D. ZAMFIRESCU, R. 71. Cerul posomorît... vearsă șiroaie de ploaie și de zloată, de desfundă pretutindeni pămîntul. ODOBESCU, S. III 564. 4. (Cu privire la terenuri) A ara adînc, a desțeleni. Tractoarele desfundă locul și îneacă sămînța. MIHALE, O. 89. Munca a desfundat pămînturile. I. IONESCU, P. 207.