despica Dicționarele romînești explică pe despica prin rom. spic, eventual prin lat. spica. Înțelesul nu se prea potrivește, dar Ernout-Meillet, Dictionnaire étymologique de la langue latine, Paris, 1932, inserează ca un cuvînt de sine stătător pe despico „a goli interiorul unui animal, a-i deschide pîntecele”, și se întreabă cu ezitare dacă e vorba de un termen religios cu înțelesul primitiv de „a examina măruntaiele”. prin urmare un derivat de la specio, sau de un derivat de la spica, cu înțelesul de „a seoate boabele din spice”. Acest din urmă sens s-ar apropia întrucâtva de sensul „a jumuli de pene”, atestat la Pelagonius. Și într-un caz și în celălalt, cuvîntul romînesc nu ar fi format în rominește, ci ar fi moștenit din latinește. Ar fi de preferat etimologia prin lat. despico, al cărui sens se potrivește foarte bine cu verbul romînesc ; dar se pare că i este scurț în latinește, ceea ce nu se potrivește cu fonetismul romînesc. Se pune numai întrebarea : de unde știm că despico, atestat numai în proză, are i scurt ? Chiar dacă e legat de specio, există un mijloc de a-l împăca din punct de vedere fonetic cu despica : tot de la specio, există în latinește suspicio „bănuială”, cu primul i lung, ce e drept încă neexplicat. Dar cum legătura acestui derivat cu specio e neîndoioasă, rezultă că într-o anumită situație ne putem aștepta la un i lung și la alt derivat al lui specio.