DETAȘA, detașez, vb. I. Tranz. 1. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «din») A desprinde, a dezlipi, a desface (dintr-un tot); a separa, a izola. A detașa cîteva foi dintr-un caiet. A detașa locomotiva de tren. ◊ Refl. Psihologia eroilor... se detașează în contururi nete în decursul povestirii din activitatea lor, din practica lor socială. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 2/6. Ca un astru desprins din haos, un punct se detașează de restul cîmpiei, înaintînd. BOGZA, C. O. 283. 2. A da unui funcționar o însărcinare temporară la alt serviciu sau în alt loc decît cel obișnuit. A detașa pe cineva în provincie. 3. A destina și a trimite, dintr-o unitate militară, un grup de soldați sau o subunitate, pentru o misiune specială. Ofițerul răspunzător din frunte, cine o fi fost, nu și-a pierdut totuși capul, a putut să-și dea seama de unde vin focurile, ce puțin numeros e inamicul... a detașat, mi se spune, numai un ploton... și a curățat, cu el, așa în întunerec, păduricea. CAMIL PETRESCU, U. N. 348.