DEZBRĂCAT, -Ă, dezbrăcați, -te, adj. 1. Cu hainele scoase, fără haine, gol. [Porunci ca fata] să fie nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici călare, nici pe jos. ISPIRESCU, L. 179. ♦ (Substantivat) Om sărac, lipsit de mijloace. Cîrmuitorii lăfăiți pe divan Nu scriau drepturi lui Ionuț ori Ivan... Nici oropsiților, nici împușcaților, Nici flămînziților, nici dezbrăcaților. DEȘLIU, G. 54. Nimic nu-ți mai dau, dezbrăcatule. STANCU, D. 78. 2. Fig. (Neobișnuit) Lipsit de ceva. Nu fii ca o samă de oameni carii, dezbrăcați de mustrarea cugetului... vorbesc de rău, batjocoresc, necinstesc și în tot chipul defaimă. DRĂGHICI, R. 215. (Cu pronunțare regională) Privileghii care nu se pot înțălege macar astăzi, așa sînt de dizbracate de dreptate și de cumpănire. RUSSO, S. 113.