DEZGHEȚA, dezgheț, vb. I. Refl. 1. (Despre apă sau alte lichide înghețate) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură; (despre oameni) a se dezmorți, a se încălzi. De-o săptămînă cîmpul s-a dezghețat. C. PETRESCU, S. 55. ◊ Tranz. Fig. Ar voi în a lui brațe să o țină-n veci de veci, Dezghețînd cu sărutarea-i raza ochilor ei reci. EMINESCU, O. I 162. (Absol.) Dar lumina dreptății a sporit înmiit Și sporește într-una și trezește la viață, Și oriunde pătrunde, limpezește, dezgheață. DEȘLIU, G. 56. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, neîndemînarea; a deveni vioi, priceput, îndrăzneț. Cele mai multe porneau să meargă la lucru, la tipografie, la fabrică... Acolo fetele se dezghețau. PAS, Z. I 221.