DEZLEGARE, dezlegări, s. f. Acțiunea de a dezlega și rezultatul ei. 1. Aflarea înțelesului (unei probleme, al unei enigme etc.); rezolvare, soluționare, descifrare, soluție. Încearcă și găsește măcar domnia-ta, care ai mintea limpede, o dezlegare problemei. SADOVEANU, Z. C. 300. Examină grabnic celelalte scrisori și hîrtiile dispuse spre dezlegare. GALACTION, O. I 385. Du-te în camera d-tale și-ți promit eu că într-o jumătate de oră ai dezlegarea enigmei acesteia, care te roade pînă la os. CAMIL PETRESCU, T. III 56. Nu se exprima niciodată clar, ci parcă tot spunea ghicitori, și un fel de ghicitori ce n-au dezlegare. GHEREA, ST. CR. II 55. 2. Îngăduire, permisiune, voie. Nimeni nu vă dă dezlegare să reîncepeți pescuitul fără cuvîntul meu. DAVIDOGLU, O. 128. Unul totuși mi-a adus știrea bună că ai găsit putință și dezlegare să intri în Iași. SADOVEANU, Z. C. 151. Cu privire la raportul dv... cerîndu-ne dezlegare despre chipul cum trebuie să urmați... sînteți invitat să vă conformați întocmai cu legea. MACEDONSKI, O. III 78. ♦ (În basme și superstiții) Nimicire, desfacere (a unei vrăji). A fost ca o dezlegare de vrajă. Valea s-a deschis deodată cu sclipet de arme, de coifuri, de scuturi în soare. C. PETRESCU, R. DR. 3. ♦ (În concepția mistică creștină, adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de») Iertare, absolvire de păcate sau de greșeli, îngăduire, permisiune de a trece peste anumite prescripții; rugăciune rostită în acest scop. Dezlegare de păcate. ▭ Toamna sînt pomeni multe și dezlegări de sărindare. STĂNOIU, C. I 29. 3. Desfacere a unei legături, eliberare dintr-o strînsoare. Dezlegarea lanțului.