dezmeticire sf [At: BIBLIA (1688), 391 1/6 / V: ~teci~ / S și: desm~ / Pl: ~ri / E: dezmetici] 1 (Înv) Stare a unui om dezmetic (1) Si: dezmeticit¹ (1). 2 (Pex) Demență. 3 (Îvr) Comportare de dezmetic (2) Si: dezmeticit¹ (3). 4 Revenire la starea normală (dintr-o amețeală, dintr-o emoție puternică) Si: (înv) dezamețire, dezmeticit¹ (4). 5 (Fig) Clarificare (asupra unei probleme, neînțelegeri etc.). Si: dezmeticit¹ (5).

DEZMETICIRE s. f. Faptul de a (se) dezmetici; revenire, trezire sau aducere la realitate. – Variantă: dezmetecire s. f.

DEZMETICI, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmeteci vb. IV] – Din dezmetic.

dezmeteci v vz dezmetici

dezmetecire sf vz dezmeticire

dezmetici vr [At: BIBLIA (1688), 212 2/15 / V: (îvp) ~teci, (îvr) dizmit~, dizmint~ / S și: desm~ / Pzi: ~cesc / E: dezmetic] 1-2 (Înv) A se comporta ca un dezmetic (2-3). 3 A-și reveni dintr-o stare emotivă puternică Si: a se trezi la realitate, (îvr) a se dezmeți, a se dezmânta.

DEZMETICI, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc., a (se) dezmeți. [Var.: dezmeteci vb. IV.] – Probabil lat. *dismatticire (< mattus „beat”).

DEZMETICI, dezmeticesc, vb. IV. Refl. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «din») A-și veni în fire (dintr-o amețeală, dintr-un leșin, dintr-o spaimă etc.); a-și reveni, a se trezi, a se reculege. Într-un tîrziu se mai dezmetici; deschise ochii, cercă să se ridice, dar căzu din nou. DUNĂREANU, CH. 39. Trecîndu-și mîna pe frunte ca pentru a se dezmetici, m-a întrebat ce vreau să mai cînte. IBRĂILEANU, A. 46. După ce se dezmetici din leșinul ce-i venise de inimă rea, începură s-o mîngîie surorile. ISPIRESCU, L. 51. ◊ Tranz. În zorii zilei următoare, dezmeticiți de tăria de peste noapte a stelelor, păstrăvii fulgeră din nou prin torentul rece. BOGZA, C. O. 108. Dacă s-ar putea întîmpla un fapt care să-i dezmeticească pe toți. CAMIL PETRESCU, T. II 381. Nuntașii dezmeticiți de strigătul popii... văzură pozna ce era să li se întîmple. ȘEZ. IV 1. – Variantă: dezmeteci vb. IV.

A SE DEZMETICI mă ~esc intranz. A-și reveni după o emoție puternică; a-și veni în fire. /<lat. dismatticire

A DEZMETICI ~esc tranz. A face să se dezmeticească. /<lat. dismatticire

desmeticì v. a (se) trezi, a-și veni în fire. [Pare a fi de aceeaș origină cu desmeți (v. ameți)].

dezmeticire s. f., g.-d. art. dezmeticirii; pl. dezmeticiri

dezmeticire s. f., g.-d. art. dezmeticirii; pl. dezmeticiri

dezmeticire s. f., g.-d. art. dezmeticirii; pl. dezmeticiri

dezmetici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticesc, 3 sg. dezmeticește, imperf. 1 dezmeticeam; conj. prez. 1 sg. să dezmeticesc, 3 să dezmeticească

dezmetici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticesc, imperf. 3 sg. dezmeticea; conj. prez. 3 să dezmeticească

dezmetici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticesc, imperf. 3 sg. dezmeticea; conj. prez. 3 sg. și pl. dezmeticească

dezmetici

desmeticesc, -ceam 1 imp.

DEZMETICIRE s. v. revenire.

DEZMETICIRE s. reculegere, regăsire, revenire, trezire. (~ cuiva din uluială.)

DEZMETICI vb. 1. v. reveni. 2. v. trezi.

DEZMETICI vb. 1. a se reculege, a se regăsi, a-și reveni, a se trezi, (înv.) a se dezmeți, a se recuceri, a se remite, (rar fig.) a se dezbăta. (S-a ~ destul de repede și a acționat normal.) 2. a (se) trezi, (rar) a se dezbăta. (S-a ~ după chef.)

Dezmeticire ≠ buimăcire, năucire, zăpăcire

A se dezmetici ≠ a se ameți, a se buimăci, a se năuci, a se zăpăci

A dezmetici ≠ a buimăci, a năuci, a zăpăci