DEZMÎNIA, dezmînii, vb. I. Refl. A se împăca, a se îmblînzi, a nu mai fi supărat, a se îmbuna. Se mînia foarte ușor și se dezmînia tot atît de ușor. EMINESCU, N. 87. Voinic auzea... Să dezmînia. PĂSCULESCU, L. P. 154. (Cu pronunțare regională) Vorba ceea: în care cămeșă s-a măniet, într-aceea s-a dezmînia! CREANGĂ, A. 98. ◊ Tranz. Mă uitai pe vale-n jos, Văzui dorul mînios. Cum să fac ca să-l dezmînii? ȘEZ. I 49. – Pronunțat: -ni-a. - Prez. ind. și: dezmîniez.