DEZMĂȚAT, -Ă, dezmățați, -te, adj. Lipsit de rușine, de bună-cuviință; destrăbălat, desfrînat. Numai acel dezmățat fecior... a putut săvîrși atare faptă. SADOVEANU, Z. C. 240. Dar ea atunci, parcă tocmai în ciuda lui, se făcea cu atît mai dezmățată. SLAVICI, O. I 190. ♦ Cu o înfățișare dezordonată, neglijentă. O droaie de copii dezmățați se cățărau pe balustrade. BART, E. 75. (Cu pronunțare regională) Ajungînd printr-o pădure... văzură o babă urîtă, despletită, dezmațată, săpînd mătrăgună. ȘEZ. I 208.