DEZNODĂMÎNT, deznodăminte, s. n. Ceea ce constituie un sfîrșit, aducînd soluționarea unei situații încurcate; sfîrșit, dezlegare, soluție; (în special) parte finală care aduce o soluție situației complicate înfățișate într-o narațiune sau în intriga unei acțiuni dramatice. Nu văd de loc un deznodămînt acestei povești [de dragoste]. SADOVEANU, Z. C. 294. În clipa în care... [Hamlet] ajunge la certitudinea vinovăției unchiului său, drama în conștiință s-a încheiat și începe deznodămîntul. CAMIL PETRESCU, T. III 506.