DIAC, dieci, s. m. 1. (Învechit și arhaizant) Scriitor de cancelarie; grămătic, uricar, logofețel; p. ext. copist. Tomșa se liniștise și în cort un diac scria, după cuvîntul lui, porunci ținuturilor. SADOVEANU, O. VII 24. De pe la de-alde Chiosea ieșeau dieci de vistierie și calemgii. GHICA, S. A. 72. ♦ (Învechit) Om cu știință de carte; cărturar, învățat. 2. (Transilv., popular) Cîntăreț bisericesc. În ușa bisericii, Unde cîntă diecii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 173. – Pronunțat: di-ac. – Pl. și: diaci (IBRĂILEANU, SP. CR. 34).