DIBUIRE, dibuiri, s. f. Faptul de a dibui; căutare; cercetare (nesigură), încercare de a realiza ceva. Manevre calculate și dibuiri de tot soiul. CAMIL PETRESCU, T. III 493. Aceste feluri de scrieri ce au fost familiare celor de la «Convorbiri» sînt cel mult niște dibuiri în artă și în limbă. MACEDONSKI, O. IV 125. Abia dacă pînă acum s-au făcut la noi oarecare dibuiri, destul de puțin fericite, în domeniul epocelor preistorice. ODOBESCU, S. II 260. ♦ Găsire, aflare. Să străbat... și codrii umbroși, alergînd cu gîndul în goana cerbilor, și piscurile de stîncă, după urmele ideale ale caprei-negre, și vizuinele de prin munți, în prepusa dibuire a urșilor. ODOBESCU, S. III 77.